Tag: spectacol Lupeni

Sărbătoarea copiilor

dsc_0234Vineri, 26.05.2017, a fost o zi specială pentru structura Lupeni a Clubului Copiilor Petrila. Profesorii au prezentat unui public numeros și cald, în cadru festiv,  munca depusă de-a lungul  întregului an școlar. Publicul a aplaudat îndelung o serie de copii talentați, toți participanți la cercurile clubului. Micii și marii artiști ai cercului de muzică au prezentat un program artistic ce ar face cinste oricărei scenele dedicate copiilor din țară. O frumoasă expoziție de artă a constituit decorul propriu-zis al spectacolului, fiind admirat de o sală arhiplină. Micii artiști s-au prezentat și au fost aplaudați îndelung de publicul iubitor de frumos. Totul s-a încheiat cu o reprezentație spectaculoasă de karate. În holul  Palatului Cultural Minerul din Lupeni, pentru că acolo a avut loc tot evenimentul, a avut loc o apreciată expoziție de machete. Au participat la realizarea acestui minunat eveniment profesorii: Dragotă Claudiu, Apostoiu- Buru Alin, Sigmirean Marius și Chința Radu. Publicul a fost constituit din copii, părinți, bunici, cadre didactice, dar în același timp au încurajat talentele clubului domnul senator Cristian Resmeriță și primarul interimar al municipiului Lupeni domnul Iacob Mesaroș. Mulțumim pentru colaborarea din acest an cadrelor didactice de la Grădinița Lumea Copiilor Lupeni și ne permitem să le nominalizăm: Rodica Câmpean, Mariana Ari, Larisa Onica, Leliana Avădanei, Carmen Toropan și Marinela Neamțu. Acum că suntem în pragul zilei de 1 Iunie, le urăm copiilor înscriși la cercurile noastre și tuturor copiilor la mulți ani și copilărie fericită!

dsc_0323 dsc_0261 dsc_0244 dsc_0240 dsc_0239 afis-vis-de-copil